Potrivit unui raport al Poliţiei Române, peste 550 de şoferi au rămas fără permise de conducere în perioada Crăciunului, aproape 5.700 au fost amendaţi şi pentru alţi 291 au fost deschise dosare pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, scrie un site de ştiri.
Potrivit Poliţiei Române, accidentele rutiere grave din perioada Crăciunului au fost în scădere cu 14% faţă de anii trecuţi. Totodată, nu au existat drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic.
În perioada 24-26 decembrie, poliţiştii de la rutieră au constatat 291 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi au dat 5.622 de amenzi în valoare de peste 1,3 milioane de lei, dintre care 1.454 pentru şoferii care au condus cu viteză şi 106 pentru cei prinşi că s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.
Şi numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă sau cele de natură judiciară în perioada Crăciunului a fost sub media anului trecut, fiind înregistrată o scădere de 24%, scrie Digi24.ro.
Poliţiştii au constatat 1.736 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 983 de persoane, faţă de 55 dintre acestea fiind luate măsuri preventive. De asemenea, poliţişti au prins 31 de persoane urmărite, din care 26 la nivel naţional şi cinci la nivel internaţional.
În cele trei zile, poliţiştii au dat 8.267 de amenzi, în valoare de peste 2,2 milioane de lei şi au confiscat bunuri de 43.000 de lei. Dintre cele peste 8.200 de amenzi, 2.175 au fost pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 114 pentru activităţi comerciale ilicite şi 44 pentru contravenţii privind regimul silvic, potrivit Poliţiei Română.